Benzi desenate de Adrian Chivu




În ultima carte publicată, Adrian Chivu continuă o idee abordată şi în primul său roman, Caiet de desen, aceea a asocierii între literatură şi arte vizuale.

În ambele este vorba de forme vizuale considerate la marginile artei: benzile desenate şi mâzgălelile unui retardat. Acesta e marcat de efectele negative pe care starea lui le produce familiei şi este prins pe deasupra într-o relaţie incestuoasa cu mama sa.

De la desenele unui copil cu probleme mentale la benzile desenate pline de nebuni tonul devine sceptic si ironic.

Benzile în ramă - cea trăită de narator (pe care îl voi numi 11) şi cea creată de el - trimit la ideea unui alt artist B.D. care desenează viaţa acestuia, într-un joc absurd ce aminteşte parcă de cel al zeiţei indiene Kali cu destinele oamenilor. Realitatea astfel demontată, totul e permis…

Visele sunt la fel de puternice ca realitatea. Maya, iluzia din care se trezeşte în final 1, îl părăseşte din cauză că l-a visat pe cale de a o omorî. Replica lui e a unui om normal: „Visele nu sunt realitate”…

Însă, nevoit să se adapteze unui univers absurd, ajunge : să se lase jefuit de o androidă, să plângă în faţa urangutanului şef, să îşi omoare un coleg (să-l mototolească mai precis), să confirme că aranjamentul făcut de prietenul său G din diferitele părţi şi organe ale iubitei sale canibalizate respectă preceptele Feng Shui şi în final, să dea curs îndemnului Mayei de a o omorî, punând în acţiune o dea ex machina, o mică fetiţă-robot cu 6 braţe devastatoare.

1 este singurul necaricaturizat, singurul care mai prezintă umanitate.. Reflecţii candide şi mature doar el are: „Greşeala lui G era că o frământa pe Me. Unei femei nu îi place să se simtă ca o bucată de carne căreia i se verifică prospeţimea” sau „Orice femeie trebuie ţinută câteva minute la piept, ca o pisică” , dar este neînţeles de ceilalţi. G nu caută decât „un truc” pentru a declanşa acceptul sexual instant.

1 îl sfătuieşte atunci pe G să o muşte pe prietena sa de gât pentru a reuşi să se culce cu ea.. Rezultatul e că G descoperă cât de „tare” e canibalismul.

G vrea să facă sex, 1 caută dragostea Mayei. Primul nu reuşeşte cu nici una, celuilalt i se întâmplă cu toate în afară de cea pe care şi-o doreşte.

Feminitatea e văzută sub diverse aspecte, de la cele vegetale şi animale la cele fantastice, mereu cu două feţe. DeMona si MiMona sunt polii negru si alb ai acesteia...

Demona, feminitate malignă- asociată cu vietăţi ce trimit la o viaţă primară, fără formă: vierme, şarpe, râmă. Provoacă spaimă şi dezgust, ură şi exasperare.

Mimona alba, monahă care ţine pe birou poza peştelui său auriu şi mimoză care se sparge în cioburi e şi ea o feminitate larvară, dar din alte motive: dacă celeilalte îi lipsea anima, ei îi lipseşte animus-ul. Ambele sunt rămase la un stadiu primar, instinctual respectiv sentimental.

Chelneriţele pe care le atrage 1 au şi ele tot felul de defecte care îl sperie dar şi aspecte foarte plăcute.. Mai apar: Kiti actriţa xxx, Kiki, fetiţa acesteia care, întoarsă cu cheia devine distrugătoare, Eva cea cu pielea albastru-marin, rebuturile (foto-modele reasamblate de obsedaţi sexuali) etc.

Dincolo de farmecul pe care îl exercită totuşi aceste prezenţe feminine, apare ironică şi distantă privirea asupra masculilor.

Şeful , domnul Gutter, este, după cum îi spune numele, în şanţul nu doar al masculinităţii ci şi al umanităţii, nu ştie să articuleze cuvinte, este un …„urangutan”.

În scenă mai apar Muf, art directorul minimalist, Oracolul care este de fapt un pitic meschin şi pervers, Gri, păduchele care fotografiază scenete umilitoare în care Gutter pare omul şi ceilalţi animalele de casă…

Şi nu am vorbit decât despre partea „reală” a benzii desenate..

Pentru a mai avansa un nivel în jocul fantastic, vă invităm la noi la librărie... e o lectură antrenantă atât pe moment cât si după.

Poftă bună!


Note
1 Naratorul nu are nume.. pentru a avea un destin.. L-aş fi numit G, punct de greutate, daca prietenul său nu s-ar numi aşa. Îmi voi permite să îl numesc 1.

Recomandare literară


"După ce a exercitat numeroase activităţi legate de teatru şi cultură, Eric Durnez se impune azi ca unul din cei mai remarcati dramaturgi francofoni ai generaţiei sale. Este membrul fondator al asociatiei internationale "écritures vagabondes".
"Cabaret du bout du monde" - editată în 2004 la editura belgiană Lansman este una din multele sale piese foarte cunoscute.
Într-o peşteră ce serveşte ca refugiu ultimelor lor utopii, un grup de artişti şi muzicieni rebeli, cândva revoluţionari, invită publicul în fiecare seară să ia parte la deziluziile lor comice şi la ultimele lor speranţe de a salva lumea.
("Noi nu suntem combatanţii cauzelor pierdute, nici eroi înfricoşători... Noi nu suntem decât nişte simpli comedianţi, nişte muzicieni, nişte sărmani mesageri, nişte exploratori insaţiabili, nişte saltimbanci care se întâlnesc pentru a-şi asambla vocile...)

Trubaduri ai timpurilor moderne, ei joacă şi cantă povestea patetică şi admirabilă a lui Dolores, eroina singuratică, iubitoare de natură şi de plimbări.
Zâmbete, lacrimi, totul sub controlul unui comisar al poporului...
(Aveţi sub ochii voştri uimiţi, doamnelor, domnilor, cetăţenilor, citadinilor, burghezilor, burghezelor, echipa de vis a artiştilor revoltaţi, crema trubadurilor rebeli, chintesenţa spiritului insurecţional, reuniţi, în aceasta seară pentru a vă spune povestea fericită şi tragică, amară şi derizorie a lui Dolores.

O noua nota informativa :-)

Va anuntam ca nici in acest week-end Milonga nu se va tine ca urmare a suprapunerii acesteia cu evenimentul "Bucharest Tango Festival". Va asteptam insa in numar la fel de mare sa sarbatorim cu o Milonga antrenanta ziua de 1 mai.

Galerie Foto


Chasse au trésor francophone

Ambianta

25 Iunie - Deschidere C'arthé


Ateliere pentru copii


Prima milonga C'arthé